Ken Robinson. Şcoala şi Creativitatea

Tanti Motto :
"Calculatoarele nu-s bune de nimic. Nu ştiu decât să dea răspunsuri".
S.Dali

Sau, ca să fiu mai exact, "şcoala MINUS creativiatea".

Am mai abordat în "Flori roşii cu tulpini verzi" aspectul impactului "instruirii" asupra capacităţilor celor mai importante ale unui om, respectiv de a crea, iniţia, născoci... , transformându-l încet, dar ferm şi sistematic, într-un recipient-depozit cu ce au născocit precedesorii. Recipient capabil de "performaţa" redării cât mai fidele a unor informaţii şi, uneori (din ce în ce mai rar pentru a justifica pierderile) de a conecta respectivele concluzii şi a "descoperi" noi forme de aplicare. Un fel de permutări lego prin care să faci ce se poate dar cu un număr dat de piese.

Până la un moment dat, obiectivul s-a justificat fără îndoială.Trebuie să ştii ce s-a făcut deja, să nu se piardă şi să poţi folosi zestrea acumulată de precedenţi cu care să construieşti mai departe pornind astfel de pe o platformă evident superioară.

Just.

Cu timpul însă mie mi se pare că în procesul cultural şi mai primejdios decât atât, la rădăcina lui, în sistemul de învăţământ, s-a petrecut o mutaţie genetică ce tinde să distorsioneze funcţionalitatea normală a "celulei ştiinţifice". Respectiv a apărut o explozie de "saci cu informaţie" incapabili să facă altceva decât să poarte de colo-colo ceea ce ALŢII au făcut, iar ceea ce e mai grav - să fie apreciaţi de societate şi recompensaţi pentru asta.

Este anecdotic răspunsul aparent şocant cu care un preşedinte american a făcut un duş rece universitarului ce-i prezentase cel mai strălucit student, capabil să răspundă fără greş oricărei întrebări privind Războiul de Secesiune. Aprecierea acestuia că l-ar plăti pe tânăr pe post de consilier cu câteva sute de dolari (nu pe zi, nu pe lună sau pe an, ci pentru toată viaţa) părea şocantă la prima vedere. Dar liderul a explicat cât se poate de simplu : "Atât costă o enciclopedie completă cu datele privind Războiul de Secesiune !". Nu are importanţă cine anume a făcut aprecierea, de fapt am întâlnit-o atribuită unor persoane diferite şi nu este exclus să fie doar "pusă" în seama unui nume cu rezonanţă pentru impact.

În realitate însă este vorba de un mesaj vital pentru orientarea fundamentală a omului în relaţie cu cultura : omul nu este (şi nu trebuie să devină) un recipient de informaţie. Omul modern trece din era "celui ce deţine informaţia" către epoca "celui ce foloseşte informaţia".

Desigur că aici s-a ajuns tot prin folosirea informaţiei anterioare, acumulate iniţial în memoria internă, dar ponderea celor două tipuri de activităţi a fost cu totul alta.

Odată cu capacitatea explozivă de înmagazinare a informaţiei la preţuri derizorii, omul îşi poate elibera acum "braţele" minţii de unele "pachete cu informaţie" şi şi le poate folosi mai eficient pentru a construi. Poate "delega" "memoriei externe" cea mai mare parte din date şi-şi poate exersa deprinderi pentru conexiuni interdisciplinare, pentru creativitate, pentru relaţionare cu ceilalţi indivizi pe acest teren.

Cât de mult din cantitatea de informaţie se deleagă ?
Uitaţi-vă la internet !

Care este raportul dintre volumul de informaţie deţinut în mintea celui mai teribil studios-memorator uman, şi informaţia disponibilă acum aproape gratuit, instananeu şi sistematizat, în spaţiul virtual ?

Oricât am dezavua internetul, raportul e cumplit. Dezastruos pentru orice individ.

Dar rămâne un lucru pe care nici un calculator din lume nu-l poate face (încă) : nu poate crea nimic cu ce are.

Nu poate face decât ceea ce este învăţat să facă. Iar acolo face strict mecanic, conform softului introdus, incapabil de iniţiativă proprie.

Este probabil momentul de cotitură al omenirii, în care un număr uriaş de indivizi au acces simultan la o cantitate imensă de informaţie şi pot inter-relaţiona instantaneu. Umanitatea tinde să devină un macroorganism ştiinţific şi relaţional, la un nivel nu numai nemaiîntâlinit în istoria umanităţii dar atât de radical încât pe cei mai mulţi probabil efectele îi vor surprinde nepregătiţi.

Viaţa nu e un concurs "Cine ştie - câştigă !"
Este o competiţie "Cine face - învinge !".

În contextul ăsta, cei ce se vor acomoda cel mai repede şi vor face faţă transformării cu cele mai mari şanse, sunt desigur tinerii care folosesc intens internetul, dar mai cu seamă cei ce nu şi-au pierdut capacitatea de a crea, de a "ieşi din coloană" cu uşurinţă, de a-şi păstra imaginaţia liberă şi mintea neînregimentată în tiparele clasice.

Şi pentru că tinerii sunt speranţa cea mai viabilă, cei ce lucrează cu ei, dascălii, pot fi de cel mai mare ajutor aici sau, dimpotrivă, pot fi cea mai mare problemă. Câţi dintre ei înţeleg care trebuie să fie raportul dintre informaţia pe care elevul trebuie s-o reţină şi creativitate ? Câţi apreciază nonconformismul şi caută să încurajeze elementele de noutate ?

Vorbim de un întreg sistem educaţional care acolo unde va fi reformat radical, din rădăcini, va putea da societăţii cei mai performanţi indivizi.

Indiferent că asta s-ar întâmpla în România sau China, în UK sau Togo.
Evident unele popoare au şanse mai mari decât altele.
Întrebarea e dacă românii ştiu să-şi folosească şansele !

Vă recomand să alegeţi de la "View subtitles" subtitrare în limba română şi să aveţi răbdare să vedeţi tot ce spune omul ăsta. Merită.

.